Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

Proces de învățământ

Proces de învățământ

  • Domeniul Inginerie Electronică şi Telcomunicaţii
  • Domeniul Ingineria Sistemelor
  • Domeniul Inginerie Energetică
  • Domeniul Inginerie Electrică

Organizarea programelor de licenţă, masterat şi doctorat, în Universitatea „Valahia” din Târgovişte, are la bază Regulamentul activităţii universitare a studenţilor, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat şi respectiv Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat elaborate potrivit reglementărilor legale în vigoare şi aprobate de Senatul Universităţii.

Evaluarea pregătirii studenţilor se face atât calitativ – prin notele acordate la examenele, colocviile şi proiectele pe care aceştia le susţin, cât şi cantitativ – prin punctele de credit acordate la încheierea activităţii disciplinelor (examen sau colocviu). Introducerea sistemului de credite transferabile permite normarea volumului şi calităţii activităţilor desfăşurate de către student în decursul semestrului (examene parţiale sau examen median, activitate directă de seminar, teme de casă, activitate directă de laborator, examen sesiune) şi urmărirea modului de pregătire a studenţilor în decursul semestrului.

Activitatea de pregătire obligatorie a studenţilor are două componente principale: o componentă de pregătire frontală în cadrul orelor de curs, seminar, laborator sau proiect şi o componentă de pregătire individuală în cadrul orelor de studiu individual, documentare, informare pentru realizarea temelor de casă, pregătirea examenelor de verificare pe parcurs, a proiectelor şi altor lucrări individuale cuprinse în Programa analitică a disciplinei, activităţi care au diferite ponderi în acordarea punctelor de credit alocate disciplinei.

Domeniul Inginerie Electronică şi Telcomunicaţii - Planuri de învățământ

  • Licenţă: Electronică Aplicată (curricula – English)
  • Licenţă: Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații (curricula – English)
  • Masterat: Sisteme Avansate de Telecomunicații, Prelucrarea și Transmisia Informației (curricula – English)

Domeniul Ingineria Sistemelor - Planuri de învățământ

  1. Licenţă: Automatică și Informatică Aplicată (curricula – English)
  2. Masterat: Automatică Avansată, Productică și Informatică Aplicată (curricula – English)
  3. Masterat: Controlul Avansat al Sistemelor Complexe (limba franceza)  (curricula – French)

Domeniul Inginerie Energetică - Planuri de învățământ

  1. Licenţă: Energetică Industrială (curricula – English)
  2. Masterat: Auditul Sistemelor Energetice (curricula – English)

Domeniul Inginerie Electrică - Planuri de învățământ

  1. Licenţă: Electrotehnică (curricula – English)
  2. Masterat: Sisteme și Echipamente Moderne în Producerea și Utilizarea Energiei (curricula – English)
  3. Masterat: Ingineria Sistemelor Electrice Integrate în Vehicule (limba engleză)
  4. Doctorat: Inginerie Electrică

Secretariat

Adresă secretariat

Corp A, Etaj 1, Sala A 123

Contact

Telefon: +40-769-076-853
WhatsApp: +40-769-076-853
E-mail: fieeti@valahia.ro

Program cu studenții

Luni – Joi 9:00 – 14:00

Informații secretariat
We are using cookies to give you the best experience. You can find out more about which cookies we are using or switch them off in privacy settings.
AcceptPrivacy Settings

GDPR

  • GPDR consent

GPDR consent

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Puteți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau le puteți dezactiva din setările de confidențialitate.