Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

Automatică și Informatică Aplicată

Specializarea Automatică și Informatică Aplicată (1996) are ca scop formarea de competente pentru ingineri in domeniul de licenta Ingineria sistemelor.

Catedra Ştiinţa Sistemelor, Automatică şi Informatică – SSAI este o structură legal organizată, parte componentă a Facultăţii de Inginerie Electrică din Universitatea Valahia din Târgovişte.

Aceasta coordonează activitatea studenţilor specializării Automatică şi Informatică Aplicată (AIA), din domeniul de licenţă INGINERIA SISTEMELOR, precum şi a specializării de master Productică şi Informatică Industrială (PII).

Catedra, încă de la infiinţarea ei, a deservit şi deserveşte, în continuare, prin membrii ei, atât activităţi didactice, de cercetare, cât şi activităţi administrative în cadrul Universităţii. Catedra acoperă, prin orele pe care le deţine, mai multe specializări ale Universităţii. Studenţi de la diferite domenii – economic, juridic, umanist, teologic şi bineînteles, tehnic – sunt instruiţi în laboratoarele catedrei. Gradul de umplere al laboratoarelor este, în medie, de 80%, iar în restul timpului, ele stau la dispoziţia studenţilor pentru a-şi definitiva lucrările şi proiectele specifice profilului.

Departamentul de Automatică, Informatică și Inginerie Electrică – DAIIE:

https://aiie.valahia.ro/

Secretariat

Adresă secretariat

Corp A, Etaj 1, Sala A 123

Contact

Telefon: +40-769-076-853
WhatsApp: +40-769-076-853
E-mail: fieeti@valahia.ro

Program cu studenții

Luni – Joi 9:00 – 14:00

Informații secretariat
We are using cookies to give you the best experience. You can find out more about which cookies we are using or switch them off in privacy settings.
AcceptPrivacy Settings

GDPR

  • GPDR consent

GPDR consent

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Puteți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau le puteți dezactiva din setările de confidențialitate.