CONCURS ARCTIC – TECHCAMP
Pe 21.11.2023, între orele 09,30 – 15,30, ARCTIC S.A. a organizat un Concurs tematic studenţesc – „TechCAMP”, la sediul din Ulmi, Dâmboviţa. Studenţi ai Facultăţii de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei de la specializările Electronică şi Telecomunicaţii, respectiv Automatică şi Informatică Aplicată (Licenţă anul III şi IV şi Master anul I), au alcătuit 6 grupe (34 de participanţi) şi au ales o temă dintr-un portofoliu propus de către organizatori şi au concurat în cadrul întrecerii.
Au avut la dipoziţie 2h30’ pentru a duce la bun sfârşit tema aleasă, iar, alături de echipa R&D de la Arctic, pentru suport logistic, au reuşit să realizeze aplicaţia. Spre finalul timpului de lucru, fiecare echipă a prezentat în Power Point elementele esenţiale ale tematicii alese, speech-urile fiind în limba engleză, totul fiind urmat de o sesiune de Q&A.
După deliberările juriului, s-au acordat premii şi diplome pe diferite secţiuni.
Ca ultimă activitate, a avut loc un tur de fabrică, studenţii urcându-se în maşinuţele electrice puse la dispoziţie de organizatori şi, însoţiţi de un ghid, au putut vedea ce însemnă o fabrică (Certificată în 2023 ca „Best Place to Work in Romania”) automatizată în procent de peste 75%.